În Olt, deoarece n-au mers sirenele de alarmare a populației, s-au tras clopotele. „Le-am tras, dar nu ca la biserică”

În Olt, deoarece n-au mers sirenele de alarmare a populației, s-au tras clopotele. Le-am tras, dar nu ca la biserică
Publicat: 21/04/2017, 13:16

Sirenele de alarmare în cazul producerii unor situații de urgență ar fi trebuit să sune, vineri, în toate localitățile din județul Olt, numai că în unele comune acest lucru nu a fost posibil, deoarece aceste sirene ori nu există, ori sunt defecte.

În lipsa acestor mijloace tehnice, edilii localităților au improvizat și au dat dispoziție să se tragă clopotele, în locul semnalelor acustice.

Cu toate acestea, locuitorii comunelor respective nu au reușit să-și dea seama dacă sună clopotele pentru că s-a produs un eveniment grav sau pentru că la biserică se desfășura slujba pentru Izvorul Tămăduirii.

Primarul din comuna Bălteni, Tudor Marineață, a declarat că le-a transmis oamenilor că se vor trage clopotele pentru că se desfășoară un exercițiu de alarmare.

„Am tras clopotele, n-avem sirene! Nu confundă nimic pentru că i-am mai anunțat, am spus din casă sau celor care au mai venit pe la Primărie că o să fie un exercițiu și să nu se sperie. S-a tras de mai multe ori clopotul, nu ca la biserică”, a afirmat edilul.

Marineață a adăugat că achiziția unei sirene pentru alarmare publică ar costa prea mult.

„O sirenă pentru alarmare costă vreo 300 de milioane lei vechi”, a spus primarul.

Primarul din Baldovinești, Ion Enescu, a explicat că a fost nevoit să dispună folosirea clopotelor pentru a alarma populația, în cadrul exercițiului. Cu toate acestea, edilul spune că o sirenă va fi achiziționată chiar săptămâna viitoare, fiind prevăzute fonduri în bugetul local.

„Nu avem sirenă, îl facem cu clopote. Sirena este defectă. Se trage clopotul la un interval. I-am informat pe oameni că nu e de la Izvorul Tămăduirii. Am găsit să cumpărăm o sirenă pe Internet, dar nu știu dacă este suficient de puternică. Costă vreo mie și ceva de euro. Cred că o să o cumpărăm săptămâna viitoare, că am prins bani în bugetul local pe acest an”, a declarat primarul.

Potrivit unui comunicat de presă remis de ISU Olt, pe timpul exercițiului au fost verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației existente la nivelul comunităților.

În perioada vizată, locuitorii județului Olt au putut auzi semnalul de alarmare, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare.

Potrivit unei situații prezentate de ISU Olt, valabilă pentru anul 2016, nu au asigurate sirene localitățile Movileni, Văleni, Făgețelu și Bărăști, Baldovinești, Bălteni, Bobicești, Călui, Crâmpoia, Dobrun, Ghimpețeni, Grădinile, Oporelu, Perieți, Sârbii-Măgura, Șerbănești, Tătulești, Vădastra, Vâlcele și Valea Mare. Reprezentanții ISU au precizat că unele dintre aceste localități și-au achiziționat sau reparat sirenele de alarmare, o nouă situație urmând să fie centralizată după desfășurarea exercițiului PROCIV 2017.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Simona Halep a fost exclusă. Este cea mai grea lovitură pentru marea campioană
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×